Nu-mi aduc aminte dacă am mai scris, totuși, eu, folosesc atât personal, la job cât și pe firma mea diferite tipuri de virtualizare.
Pentru cei care nu știu ce este aia virtualizare, găsiți aici informații. Așadar, există mai multe tipuri de virtualizare.
Eu, am ales pentru chestiile mele personale, dar și pentru ce ține de firma mea virtualizarea pe bază de containere sau mașini virtuale oferită de către Proxmox. Pentru cei care nu știau, Proxmox VE este o platformă ce îți oferă posibilitatea de a administra/crea/șterge și foarte multe alte funcționalități, a unor servere virtuale, atât cu resurse garantate precum cele oferite de containerizarea KVM, cât și resurse shared precum cele oferite de către containerizarea LXC.
Bun, să ajungem la partea interesantă..
De ceva vreme, cred vreo câțiva ani, eu am cam trecut cu tot în ecosistemul Apple.. Că vorbim de iPhone, Apple Watch, Macbook sau Mac Mini, sunt acolo cu toate, toate se sincronizează, toate merg într-un singur ritm. Mă săturasem dacă aveam nevoie de ceva de pe telefon sau din PC să tot găsesc soluții alternative pentru a putea avea aceleași date peste tot.
Odată trecut la ecosistemul Apple, mai multe device-uri, care anterior erau folosite intens, acum, au început să cam prindă praf.
Așadar, le-am făcut să nu mai prindă praf, și având un HP ProDesk 400 G6 Desktop Mini PC cu procesor Intel i5-10500T, 16 GB RAM DDR4 și pentru stocare un NVME de 1 TB de la Kingston.
Am pus pe acest MiniPC Proxmox VE 8.2, l-am băgat în rețeaua mea locală și i-am dat adrese IP de la un număr încolo din range-ul local.
Apoi, evident, am pus un tunel cu Cloudflare Zero Trust, astfel incat resursele locale de pe acest server să fie accesibile din internet pe ce porturi/path-uri/domenii vreau eu.
Am creat un container LXC pentru acest blog, având un setup clasic de LAMP în spate. Et voila.. acum blogul meu este servit direct dintr-un server din rețeaua mea. Rețea unde am și un UPS în caz de pică curentul, cât despre schimbarea adresei de IP publice, deodată ce am instalat acel tunel de la Cloudflare Zero Trust, la fiecare restart de router, clientul instalat local pe server va face conexiune cu infrastructura Cloudflare, astfel făcând un fel de reverse proxy către înfrastructura mea locală. Infrastructură locală care evident este protejată de Cloudflare.
În ce privește costurile, să zicem acest MiniPC pe care oricum deja în aveam și stătea degeaba. Backup-urile se fac automat în cloud printr-un S3. Iar MiniPC-ul fiind low power, iară, costuri minime la curent, clar mai mici decât costurile unui pachet de shared hosting.
Felicitari Catalin. Daca te pricepi la asa ceva, de ce sa nu iti faci, nu? Pe mine m-ar interesa un pic feedbackul tau in legatura cu Apple. Tableta ai? Ma bate gandul sa-mi cumpar o tableta pentru a o utiliza mai mult pentru blog + net si nu stiu daca o sa ma ajute mai bine (sau macar la fel) ca un PC clasic (eu am laptop). Si de aici vin curiozitatile a ceea ce stie sa execute…
Mersi. Decât tabletă, care practic, e la fel de mare ca un laptop, sau aproximativ la fel de mare, cel puțin în cazul meu, mai bine laptop. În cazul meu, trebuie să fiu portabil și la nevoie să-mi pornesc dockere și alte virtualizări locale direct pe laptop sau știu eu, să editez ceva. Ori tableta, cel puțin în cazul meu, nu-mi oferă ce am nevoie 🙂 După cum am scris, iPhone + Macbook + Mac Mini + Apple Watch, sunt destule pentru mine cel puțin 🙂